“Librăria magică a dorințelor” este o carte despre prietenie, cărți și un pic de magie. În timp ce o vei citi vei simți dorința de a avea o librărie unde să te retragi și să te cufunzi în lectură. Această carte îți va arăta cât de puternică este prietenia, te va face să zâmbești și îți va lăsa un sentiment de fericire. Practic, te vei “teleporta” într-o lume frumoasă, fantastică.
“Când cea mai bună prietenă îți spune că urmează să se mute în curând, se anunță alarmă de gradul zero. Stare de urgență absolută. E clar că trebuie să găsești o cale de a împiedica acest lucru să se întâmple. Și astfel e posibil să recurgi la mijloace care sunt într-o oarecare măsură interzise. Din acelea la care adulții își pun mâinile-n cap sau din cauza cărora le apar riduri, sau ambele în același timp.”. Așa începe aventura celor doua personaje principale, Clara si Lena. In aventură vor avea alături de ele pe doamna Eule (proprietara librăriei), motanul rimat Gustav și oglinda vorbitoare Domnul Gustav.
DESPRE AUTOR:
Autorul Katja Frixe a studiat Științele Educației și a lucrat timp de mai mulți ani ca lector la diferite edituri de cărți pentru copii și tineri înainte de a deveni autoare și traducătoare. Locuiește împreună cu soțul și cu fiicele gemene în Braunschweig.
Ilustratorul Florentine Prechtel a studiat pictura clasică și sculptura în Mönchengladbach, Karlsruhe și Freiburg. După etapele artistice interesante din Berlin, Barcelona și Roma, a trecut la ilustrația de carte pentru copii. Locuiește împreună cu familia în Freiburg im Breisgau.